Apasa Ctrl+Alt+Del

Luni seara scoala, marti, miercuri, joi, vineri cursuri de weekend, recuperarea unui alt curs. E duminica seara, sunt obosit, ma gandesc la multe si nimic in timp ce degetele imi fug sub tastaura cautand despre “distance relationship”. La fiecare cateva zile, “procesez” o idee si in cazul acesta ma gandesc la relatiile la distanta. Cu cat ma gandesc mai mult cu atat imi dau seama ca este un non-sens, ca e ilogic si o contradictie in termeni sa cred si sa sper la o relatie la distanta.

Ce inseamna de fapt relatie?
Orice definitie ma trimite la termeni precum “interactiune”, “comunicare”, “conexiune”, chiar “dependenta”. Profesorul meu de la “Psihologia cuplului” imi spunea ca nu exista relatie fara dependenta. Daca nu exista dependenta, atunci nu exista nici relatie. Vorbim deci de relationare, de un schimb. Si-atunci, fiind constient de toate astea cum pot sa-mi imaginez ca relatie la distanta poate sa existe?

Este absurd, ma mint singur cu una dintre fanteziile preferate ale mintii- sa-si imagineze ca este cu cineva chiar daca e nevoie sa inventeze posibilitati precum “relatie, DAR la distanta”. Cui ii place sa recunoasca faptul ca e singur? Mie mi-ar fi greu si ideea de relatie la distanta pare a fi un bun compromis. Este insa si unul sanatos? Este unul care ma tine cu picioarele pe pamant? Cu siguranta nu…

Distanta este cea care blocheaza o relatie, ii blocheaza cresterea, ii strica dinamica. Distanta intr-o relatie este ca si cand as incerca sa vobesc la un telefon fara semnal. Oricat de mult ma chinui sa vorbesc, la celalalt capat nu ajunge nimic. Si ma agit si cred ca daca tip o sa ma fac inteleas insa e greu sa pricep ca oricat de motivat as fi si oricat de mult imi doresc sa comunic, nu am cum. Unde mai pui cand, data fiind situatia, ma astept ca celalalta persoana sa auda ce-i spun, ba mai mult, vreau sa-mi si raspunda? E amuzant si ridicol, nu-i asa? La fel de amuzant si ridicol este sa cred ca o relatie la distanta poate exista.

Dar ce inseamna de fapt distanta? Este distanta fizica singura care conteaza? Este distanta fizica cea care intrerupe o relatie? Sunt un visator atunci cand imi imaginez ca o relatie poate sa continue cand e vorba doar de distanta fizica? Cum ramane cu distanta emotionala? Dar cu cea intelectuala? Ce ne facem cu distanta culturala? Cat de mult cantareste distanta fizica fata de distanta emotionala? In ce masura poti sa vorbesti de o apropiere emotionala atunci cand este distanta fizica? In ce masura apropierea fizica produce apropiere emotionala?

Apropierea emotionala poate rezista distantei fizice?

In cazul mai putin ideal in care nu poti sa le ai pe amandoua, in care situatie poti sa vorbesti de o relatie? Cand ai pe cineva langa tine insa emotional sunteti doi straini sau cand ai o apropiere emotionala insa sa nu vezi persoana respectiva, nu (o mai) poti prinde de mana si tine in brate? Dar oare atunci cand simti pe cineva aproape, dar care e fizic departe, celalalt e cu adevarat aproape sau ceea ce simti este o reflectie a propiilor sentimente, asteptari si dorinte? Cat de mult se poate numi o relatie- relatie atunci cand exista apropiere fizica insa nu si emotionala?

Cat de mult se merita sa depui efort intr-o relatie in care esti aproape emotional insa esti departe fizic? O saptamana, o luna, un an, mai mult? Poti sa o faci si o viata, insa asta poate sa fie pe cat de admirabil in unele cazuri, pe cat de stupid in alte cazuri. Diferenta o face - cat de mult isi doreste si celalalta jumatate sa depuna efort in aceasta directie. Cat de mult isi doreste si cat de mult exprima lucrul acesta. Cat de mult exprima si-si asuma responsabilitatea pentru asta. Nu e suficient numai sa scrii mesajul, e nevoie sa-i si dai send. Si nu ai terminat cand ai dat send mai e nevoie sa vezi daca merge conexiunea de internet. Si daca ai ajuns pana aici, mai este doar un pas: sa verifici daca mesajul a fost inteles.

Ce te faci cand e distanta fizica insa ai impresia ca exista apropiere emotionala? Pai in primul rand verifici daca si celalalt trimite mesaje catre tine, asa cum faci si tu catre el. Daca nu se intampla, cel mai intelept este sa-ti dai seama ca de unul singur in nici un caz nu poti vorbi de relatie. Sigur, poti sa ai sentimente intense si profunde pentru celalalt, dar in acelasi timp sa accepti cu demnitate lucrurile asa cum sunt- cu distanta nu numai fizica, dar mai ales emotionala si deci nu poti sa vorbesti de relatie.

Dar in cazul in care exista distanta fizica insa ai apropiere emotionala? Tendinta naturala este te ghidezi dupa apropierea emotioanala si sa speri ca o sa ajungi sa reduci distanta fizica. Si-atunci eforturile au sens si sunt laudabile, chiar daca dureaza o saptamana, o luna, un an, o viata pentru ca e ceva real, profund. Nu conteaza daca te despart mari si oceane, tari si regate pentru ca straduintele tale vor avea impact asupra ta, a celuilalt, asupra relatiei chiar si in cazul cand iti asumi ca nu poti prezice ce se va intampla pe viitor. E ceva ce tine de prezent si de cum influentezi tu viitorul prin eforturile depuse in clipa de acum, detasat fiind, pe cat posibil, de proiectii si imagini romantate ale viitorului.

E tarziu, e noapte, e liniste. De data asta nu mi-am terminat compotul de ananas…

In aceasta seara vreau sa ma refer la un cititor anume, si anume la oamenii care ma cunosc, sau au auzit de mine, ne-am intanlit la o conferinta sau … nush. Tu, cititorul care nu recunoaste ca-mi citeste blogul, dar cel putin o singura data pe saptamana, verifici sa vezi daca am mai scris ceva, cam cum o mai duc… deastea. ei bine, vreau sa stii ca in secret … si eu iti citesc blogul. Tot asa, din cand in cand… doar sa vad ca nu ai murit. Deobicei eu in fiecare post pun ceva original, sau frumos, sau menit sa te intrige. sa te bucure, sa te intristeze, sa te faca sa simti romantism .. sau durere. din pacate, acesta este un post gol. tot ce vreau sa spun e ca m-am intors, nu am murit, imi iau tratamentul si zambesc zilnic. si daca maine o sa am despre ce sa postez, o sa postez din nou. si daca esti abonat, o sa te anunt iarasi, si tot asa, pt. ca descopar usor usor, ca se scurge din mine sange de blogger.

Impostura profesionala poate lua multe forme alegorice. Filfizonul, mârlanul, playboy-ul, pasionata de catwalk sau tacuta inteligenta. Sunt prezenti de secole în toate domeniile, la toate marile evenimente, mereu la fel. Mereu aceiasi paraziti care infesteaza sisteme ce ar trebui sa functioneze eficient prin agatarea cu ghearele de un post profesional sau un statut social. Multi dintre ei ne spun ce sa facem, cum si când. Cine suntem. Ei stiu cine suntem noi si, mai ales, ce vrem. Se schimba doar forma în care se materializeaza acesti truveri ai incompetentei si superficialitatii. Azi îi gasim sub multiple forme care mai de care mai sclipicioase… speakeri, analisti, marketeri, consultanti (pe absolut orice domeniu posibil) sau formatori de opinie. Va rog, nu ma întelegeti gresit. Cum spunea si domnul Noica, avem nevoie de cai de curse, de tractiune si de circ. Nu am nimic împotriva cailor de circ. Din contra, ei ne coloreaza viata. Însa devine usor deranjant când ei ocupa pozitii pe pista de alergare, nu-i asa? Când ei sunt cotati, discutati, în centrul universului de valori al unui sistem. Iar în România impostura circarilor pe pista de curse este o practica larg raspândita. Oameni care stiu sa faca 200 de lucruri la fel de bine. Care au trei meserii. Care au doua-trei facultati, dar nu lucreaza în niciunul dintre domeniile respective. Profesionisti “din zbor”, vesnic inspirati si cameleonici. Poate fiecare dintre noi intra aici, în ghiveciul asta distractiv si caldut, din când în când. Însa cât poate dura caldura unui sistem putred în interior? Cât poate dura dictatura violenta si mârlaneasca a unor non-valori? În niciun caz nu dureaza la nesfârsit. Viata are un stil ciudat de a îsi dezvalui regulile, dar ele se impun, în cele din urma. Pe masura ce un sistem evolueaza, dinozaurii dispar. Dupa ce dispar dinozaurii, dispar si crocolimbozaurii sau sobolimbozaurii. Adica acei hibrizi mutanti care impun standarde în zone din care ar trebui extirpati. Fiecare domeniu are un sistem de autopurificare pe care cred ca l-am putea numi circuitul valorii în natura. Natura sociala si umana în acest caz. Asa ca… tineri cu ambitii de schimbare a lumii si resentimente fata de duhoarea comunista a unor domenii poleite în straie occidentale, nu disperati! Extirparea imposturii avanseaza încet, dar sigur. Tot ce avem de facut este sa nu crestem la fel de ignoranti, de lenesi si de lasi cum a evoluat acest sistem în care încercam sa dam din coate. REMEMBER: Un om valoros nu se impune prin agresivitate pentru ca el este sigur pe el si calm. Un om frustrat, nesigur pe el, caruia îi este frica de ceva,
va fi mereu agresiv si va încerca sa te calce în picioare. Solutia este sa constientizezi nulitatea lui si valoarea ta. De asemenea, un om fara simtul umorului intra în acelasi areal cu agresivul. Pe viitor: tipurile de impostori: filfizonul, mârlanul, playboy-ul, pasionata de catwalk si tacuta inteligenta. Daca aveti idei în sensul asta, ajutati-ma sa completez acest mic glosar. P.S.: Maine vom discuta despre tendintele politice de maine.