Apasa Ctrl+Alt+Del

Traieste ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai trai vesnic. Mahatma Gandhi

Globalizarea are efecte ciudate şi perverse. Sau poate, mai bine zis, capitalismul agresiv. Care, în sine, este o treabă bună, bazată pe competiţie, pe legea naturală: “cel mai puternic supravieţuieşte”. Deci este o variantă democratică, fair-play, care îl avantajează pe cel abil şi îl dezavantajează pe cel lent, care nu “e pe fază”. Însă revenind la efecte…

Nu voi sta să nominalizez acum evenimente sau grupări politice, dar este cert că un extremism politic prinde din ce în ce mai multă aderenţă în rândurile tinerilor “oprimaţi” de multiculturalismul chinuitor, de globalizarea în sine. Aceşti noi adepţi ai unui comunism “activ”, ai neo-nazismului mascat în orice altceva decât în svastică, dar şi fanii împătimiţi ai unui liberalism degenerat, bolnav, orientat către anarhie, sunt victimele istoriei. Fără să aibă vreo legătură directă cu lucrurile pe care le urăsc (diferite etnii sau regime politice) sau cu cele pe care le iubesc (datoria de ţară, munca egală), fără să cunoască direct problemele care li se servesc pe tava caldă garnisită cu doctrine care de care mai colorate, aceştia îmbrăţişează soluţii oarbe fără să clipească.

Efectele perverse ale adaptării stilului de viaţă american (libertate, urmărirea viselor, mitul miliardarului, haosul şi paradisul clipei, existenţa hollywoodiană) se datorează unei decodări culturale adesea greşite, făcută la nivel popular, nu instituţional. O adaptare instituţională a valorilor menţionate mai sus în fostele state comuniste, mai ales, ar fi fost însă în contradicţie totală cu valorile în sine. Aşa că ideile s-au propagat la nivel folcloric, prin comunicarea în masă. Rezultatele? Tineri blazaţi, frustraţi, complexaţi, adesea revoltaţi pe incongruenţe pe care nu reuşesc să le perceapă. Rezultate: refulare în senzaţii tari (droguri, cât mai mult sex), tendinţe de abandon faţă de sistemul social, dar, cel mai periculos, orientare către mişcări politice primitive, care propun călătorii în timp. Tonul meu poate părea detaşat, dar fiind în centrul evenimentului, cred că am certificarea unei opinii cuprinzătoare.

Criminalitatea infantilă din Marea Britanie, anarhismul adolescentin din Germania, enclavele hippie din Scandinavia, grupările fasciste şi comuniste extreme din Italia, Austria, Belgia, Olanda, Bulgaria şi… mai nou, România. Desigur, noi suntem încă în urmă cu “tendinţele” şi grupările locale nu au ajuns la nivelul celor europene. Însă tendinţa s-a născut şi ea creşte. Ba chiar pe zi ce trece. Discursul blazat, total impoten, materializat în dictonul “România e de căcat” este, încet, înlocuit de un discurs activ, militant, al tânărului care îşi ia viaţa în stat în propriile mâini. Tânărul informat, care vrea să lupte contra politicienilor corupţi (manifestare augmentată de conflictul dintre generaţii) care nici măcar nu se sinchisesc să îl asculte, devine din ce în ce mai furios şi promite din ce în ce mai mult “activism” politic. Din ce în ce mai multe acţiuni de “conştientizare”. Din ce în ce mai multe bloguri, întruniri publice, concerte. Se simte nevoia de comunicare, tânărul simte nevoia să fie ascultat şi să audă altceva în afară de minciuni sfruntate cusute cu aţă albă de nişte bătrâni buhăiţi, graşi, care îşi hrănesc clanul mafiot din munca părinţilor acestor tineri.

Adaptarea “mioritică” a sistemului de afaceri capitalist generează un plus de condimentare, iar înţelegerea şi mai greşită a propunerilor de viaţă occidentale nasc un rezultat diform, un mutant social. Care e mare, negru şi rău. Şi se face din ce în ce mai mare, mai negru şi mai rău. Ignoranţa statelor dă dovada unor consilieri şi analişti sociali incompetenţi în condiţiile în care este atât de previzibil că o astfel de atitudine va duce lucrurile pe un făgaş din ce în ce mai abrupt. Oferă statul nostru soluţii? Măcar se preface că este interesat de situaţia psihologică a “tineretului” din România? Aţi ghicit. NU. În acest răstimp, statul evoluează economic din inerţie globală şi actualul segment de populaţie activă începe să lase cârma tinerilor prezenţi. Copiii de astăzi, care vor fi suficient de informaţi şi de siguri economic, încât să se manifeste politic. Aşa cum se întâmplă în Europa Vestică. Valul de mulţime are loc cu efect întârziat, însă este inevitabil. Trebuie observată evoluţia fenomenului în Occident, după care, ca de obicei, vom încerca şi eşua să rezolvăm problema după prescripţiile deja formulate.

Climatul psihologic de luptă de gherilă, de revoltă, modelul minorităţii politice / religioase ignorate care răspunde violent, prin terorism, este atât de răspândit de mass-media de astăzi. Programa este cel mai simplu sistem politic inventat: teroarea. Peisajul uşor spectaculos, totuşi tulburător al revoltelor din Franţa de acum 2 ani, ne oferă un suspect aproape imposibil de capturat. Tehnologia democraţiei a dotat individul simplu cu mijloace de comunicare parcă făcute pentru lupta de gherilă. Mulţimi anonime, aparent scăpate de sub control, înarmate cu sticle incendiare, nu dau şanse multe jandarmilor pregătiţi să rupă oase cu “Drepturile Omului” lipite pe creier. Dar oare este o iluzie? Poate suntem atât de supravegheaţi, încât astfel de “incidente” sunt înscenate pentru a ne da senzaţia de libertate. Şi acest concept, al lumii distopice, tip “1984″, în care statul controlează populaţia ca pe o fermă, este întipărit bine pe produsele mediatice devorate de tineri. Mitul distopiei este deja prezent de ani buni în literatura şi filmografia SF, dar şi în jocuri video, muzică şi curente de opinii sociale.

Cu riscul de a divaga enorm, trebuie să amintesc aici impactul “9 / 11″ în psihologia individului contemporan. Conspiraţia pusă la cale de guvernul american pentru a fura petrolul arab, pentru a vinde arme şi pentru a justifica implantarea de microcipuri pe populaţie este un mit atât de savurat în ziua de azi. Imaginea hidrei statale, care îţi supraveghează cartofii prăjiţi din satelit şi îţi urmăreşte convorbirile pe messenger sau îţi ascultă telefoanele devine din ce în ce mai pregnantă. Combaterea acestui monstru nu poate fi realizată decât prin lupta ninja, de gherilă, teroristă. Islamul are o doctrină religioasă puternică, formată în sute de ani, care permite un mecanism eficient în acest sens.

Cum va arăta însă un viitor în care acest tineret revoltat, deziluzionat de neajunsurile capitalismului, îmbuibat de vise americane dărâmate a devenit masa de manevră a grupurilor fasciste şi comuniste? Formă de luptă: gherila precizată mai sus. Paravan exterior mascat în mişcări ecologiste sau moderate. Mitologizare excesivă bazată pe surse de informare alternative (bloguri sau presă “independentă”), deoarece presa prezentă este cumpărată – nu mai prezintă încredere. Climat de vid ideologic, în care kilometri de tabula rasa aşteaptă să fie injectaţi cu otrava doctrinelor totalitare. Dacă ar fi să facem un top al principalelor tendinţe politice prezente periculoase pentru integritatea democraţiei şi a sistemului capitalist, acesta ar arăta cam aşa:

Locul 3 – Anarhismul – Dezavantaje: “doctrina” în sine nu permite o organizare atât de eficientă precum cea a inamicului declarat – statul; absenţa unui model practic de guvernare anarhistă; doctrină incertă, confuză, nu poate atrage un număr prea mare de susţinători în timp scurt, deci nu se poate coagula. Avantaje: soluţie simplă, fără bătăi de cap; propus “recipient” al libertăţii totale; sprijin conceptual şi “ecologic” (tendinţa naturală a civilizaţiei umane către hazard şi promovarea acestuia).

Locul 2 – Comunismul – Dezavantaje: existenţa modelului negativ în fostele state comuniste – aplicabilitate 0; puncte comune cu “hidra” capitalistă; demonizare tradiţională în mass-media occidentală; nu rezolvă problema multiculturalismului. Avantaje: modelul chinez; existenţa unor modele precedente (naşterea teoriei “am învăţat din greşeli. a doua oară va fi mai bine”); doctrină structurată, aparent ideală şi tolerantă; sprijin concret (chiar guvernamental) din diverse surse – Cuba, poate China, poate Rusia.

Locul 1 – Nazismul – Dezavantaje: amintirea holocaustului; demonizarea excesivă în cultura occidentală; situarea doctrinară între două tendinţe mondiale majore (doi inamici prea mari) – americanismul şi Islamul; soluţii economice limitate – rezultă lipsa de adeziune a factorilor de putere. Avantaje: rezolvă cel mai eficient problema multiculturalismului, mai ales pe cea a globalizării, fiind, practic, cea mai “directă” soluţie; imaginea eficienţei militare germane încă impresionează; doctrină activă, hotărâtă – pe gustul tinerilor, dar şi aderenţă crescută la adulţii conservatori; manifestări concrete recente (vezi Austria).

“Dezavantaje” şi “Avantaje” se referă la atuurile pe care fiecare doctrină le are sau nu către succes.

La nazism ar fi de adăugat tendinţa de creştere a conceptelor “white power” în S.U.A. (pol puternic de influenţă), în condiţiile creşterii demografice hispanice şi afro-americane.

Nu îmi dau seama care doctrină va prinde mai bine la public, dar cam aşa le văd în prezent. Probabil marketing-ul va câştiga. Adică tot banii. Trebuie avut în vedere că tinerii de astăzi sunt conducătorii de mâine, iar propagarea unor astfel de curente politice nu poate aduce decât regres social. Guvernul ar trebui să se implice mult mai activ în programe sociale pentru tineri şi în integrarea economică a acestora. Multiculturalismul trebuie introdus cu cap, informativ, nu haotic, lăsând populaţia “să se adapteze de la sine”. Toleranţa şi libertatea de exprimare nu pot fi propovăduite într-un climat de corupţie, însă, odată înţelese de populaţie, pot stârpi corupţia. Libertatea presei este primul pas pe această cale.

*dacă ştiţi sau găsiţi o sursă de informare pe teme precum cele prezentate mai sus, vă rog, să îmi spuneţi şi mie.

Nu trebuie sa fii mare ca sa pornesti, dar este obligatoriu sa pornesti ca sa devii mare

Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru
Criza este a mai binecuvantata situatie care poate aparre pentru tari si persoane pentru ca ea atrage dupa sine progrese.

Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.
In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi
fara a ramane "depasit".
Cine atribuie creizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele
decat solutiile.
Adevarata criza este criza incompetentei

Problemele persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a
gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.
Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crezei infloreste ce-i mai bun in fiecare pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.

Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului

In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi."

Nu este vorba de criza din zilele noastre si poate si de criza timpului, a tot ce ne inconjoara.

„Industria percepției, prietene. Trăim în industria percepției. Contează ce arăți, ce se vede. Asta rețin oamenii. Asta bagă la cutie. Percepția e totul.”

Îi spuneam unui prieten în week-end în timp ce mergeam sa jucăm un tenis la un complex de vacanță de pe lângă oras. Aveam o pălărie retro cu florică pe cap și țineam în mână o chitară învelită în husă. Habar nu am să cânt, dar îmi place să mă consider un star rock din când în când. Chiar dacă e un vis care nu mi se va îndeplini vreodată, mă prefac că sunt deja, chit că lumea râde și mă consideră nebun. Eu mă simt bine în lumea mea, dar asta este altă discuție.

Percepția este cheia în lumea noastră. În comunicare, politică, istorie și viață. Oamenii văd ce îi lași tu să vadă. Ar trebui să ne amintim mereu asta.

Și mergeam cu chitara după mine, oarecum afectat, cu acel chip de artist rebel, cosmopolit, care a venit într-un camping țărănesc, în care se ascultă muzică de nuntă, ca să impună stilul său de Bob Dylan în devenire. Oamenii se uitau, desigur, mirați la această apariție atît de neromânească, iar un grup de cetățeni normali, dezbracați până la brâu, bronzați și tatuați, care stăteau la un grătar, ne-au oprit. Unul dintre ei l-a arătat pe ”tăticul” și ne-a rugat să îi dăm chitara „să dea o cântare”. Zis și făcut.

Omul era însă timid și voia să își vadă de grătar și să ne lase să mergem în drumul nostru, dar a luat chitara la rugămințile insistente și a început să o mângâie parcă. A cântat vreo două-trei acorduri și mi-a zis așa:

„Nu te superi dacă îți umblu un pic la Sol, nu?. Și la Si, aici, mai trebuie acordată un pic.”

„Nu, normal că nu. Faceți-vă treaba” i-am răspuns. Dar nu și-a mai făcut treaba pentru că s-a intimidat de publicul prea mare și a restituit chitara posesorului său de drept. Pe măsură ce înaintam i-am amintit lui Vali:

”Industria percepție. Aia e!”

Brasov, caldura mare monsieur, instructie.... don't comment.... vorbim saptamana viitoare la o miercuri marti ma duc la examen... psihologic. Oare daca spun ca vreau sa ii tai capul la cineva cad?)? Just kidding:). Tema meditatoare: Omul este lucru sacru pentru om. - astept comentarii - Ps: Steaua a batut pe unguri cu 2-0. Ungurii au facut scandal in Gara de Nord.