Scara Raiului
Saturday, March 13, 2010 11:42:47 AM
Duminica a patra din postul mare este închinată Sfântului Ioan Scărarul.
Acest sfânt a trăit în secolul VI d. Hr. şi a fost călugăr în Pustiul Sinai, ajungând spre sfârşitul vieţii chiar egumen al Sinaiului.
Principala sa operă este cartea numită "Scara", care rămâne şi după 15 veacuri unul din cele mai bune tratate de mistică ortodoxă. Această carte a fost tipărită şi separat, dar şi în colecţia de scrieri mistice numită "Filocalia".
"Scara" ne prezintă urcuşul mistic al omului spre Dumnezeu sub forma unei scări cu 30 de trepte.
Prima treaptă pe această scară este lepadarea de lume şi intrarea în mănăstire.
Numai că, atunci când intră în mănăstire, omul nu vine gata sfânt, ci vine cu sufletul plin de patimile păcătoase pe care le-a acumulat în lume.
De aceea, pe treptele următoare începe o luptă duhovnicească a omului cu sine însuşi, prin care patimile sunt gonite treptat din suflet şi în locul lor sunt sădite virtuţile creştine, care ne duc în final la Dumnezeu.
Ştiu că nu le este dat tuturor să înţeleagă aceste lucruri, dar unii vor înţelege.