Heyo..

Negru ars

E înger, însă nu zboară
Ci aripile după ea le plimbă,
Fie zi sau lună plină,

Pierzând în urmă
Zeci de pene-n pietre împiedicate,
Bătrâne amintiri uitate.

Iar penele ce erau odată albe,
Acum zac vinete,
Ascultând la lire frânte,

Desfăcându-se uşor,
Seduse de note joase,
Lăsând în urmă parfum
De pene arse.

30.Dec.2011

Plimbare-n noapte

În seara asta am încercat să te sting cu buzele unei oarecare, însă îmi amintea de tine fiecare persoană din jurul meu, în special eu, asa ca i-am promis celei cu care înecam noaptea că păstrăm legatura şi am pornit prin noapte spre strada pe care speram sa văd lumina ferestrei tale.
Pe drum observam cum lumea era deranjată de temperaturile ce primisera în dar un minus, însa eu nu simţeam diferenţa. Singura mea preocupare era gândul la tine, tu cea care nu te oboseşti gândind la existenţa mea.
Îmi venea să-i vorbesc nopţii despre tine, însa aveam o retinere: parcă nu vroiam să te am iar in faţa ochiilor, doar ca o fantasmă creată de dor. Ce-i drept te văd mereu, te recunosc mereu în ochii căprui a fiecarei trecătoare şi în umbrele lor şi în buzele lor şi parul lor şi… pot spune sincer că te ador. Zilnic mă simt asemeni unui soldat pe front. Privesc peste tot in jurul meu, poate poate una din cele multe priviri din stradă e a ta. Rareori se-ntâmplă să fie aşa, însă atunci când e să fie, atunci amuţesc şi amorţesc împreună cu timpul. Secundele devin minute şi cu zeci de gânduri îmi inundă inima creierul. Obişnuieşti să te apropi încet, mereu încet, iar când suntem mai aproape unul de altul şi eu încep a elibera cuvinte, dintr-o dată toate se grăbesc în jurul meu şi până să realizez ai trecut deja de mine.
Ajuns într-un final în faţa casei tale m-am rezămat de un copac ornamental, înghetat şi el asemeni străzii, acum pustie, şi am privit la fereastra ta ce se lăsa acoperită de o jaluzea albă, asortată perfect la decorul acordat de iarna. Tu nu erai nicăieri de văzut şi nici lumină nu se arăta.
Am scos telefonul şi m-am întrebat ce să-ţi scriu... „Ce faci? Nu ieşi puţin în geam? Întâmplător sunt prin zonă si mi-ar plăcea sa te văd să ştiu că eşti bine..” era cel mai frecvent gând al meu. Mai mult nu-mi permiteam să scriu sau nu puteam. Oricum nu ţi-am trimis mesajul. În schimb m-am aşejat pe bordura trotuarului şi am petrecut o vreme încercand să-ţi număr petele de pe fereastra proaspăt curăţată.
Mă gândeam să-ţi promit şi să-mi promit că-ţi voi rezerva un loc în viitorul meu. Să-ţi promit că te voi mai chema de câteva ori, fie prin cuvinte sau versuri pe care nu mi le vei înţelege. Voi mai aştepta de câteva ori, fie la căldura caloriferului, fie in gerul ce acoperă betoanele. Te voi mai adora o vreme, fie şi fără rost…
Am privit apoi spre cer. Nu se zăreau stele. Mi-a fost clar atunci că nu mă priveşte nimeni, că sunt singur şi singurul care încă mai are vlaga necesară pentru a spera la o minune de sărbători. În sfârşit atinsesem punctul în care dorinţa devenea nebunie şi eram pregătit să fac şi să cred orice pentru a obţine ce-mi doresc. Am început să mă îndoiesc de cine sunt eu şi totodată să-mi subliniez cine eşti tu. Nimic nu mai avea culoare iar răsăritul meu întârzâia să apară.
Mi-am zis să plec fără ca tu să sti că am fost aici, însă mă simţeam sătul de tot jocul acesta. Vreau să ajungem undeva sau să încheiem. Aşa că am scos carneţelul din buzunar şi am inceput să scriu tot ce ai citit mai sus.
Îţi voi lăsa totul în poştă, iar apoi voi pleca. Nu mă voi semna. Mă cunoşti!

A apus...

E întuneric demult.
Şoaptele s-au stins.
N-am la cine s-ascult
Lacrimi, râs sau plâns.
Dau să te caut,
Privirea-mi să te găsească
Prin negrul absolut.
Poate stai întoarsă
Şi de aceea nu-ţi simt
Buzele arse în culori,
Ce nasc în mine petale
Uscate, odată flori.

05.Dec.2011

Renunţ

Îţi scriu un steag alb să-ţi spun
Că renunţ şi-ţi înec portretele,
Să-ţi uit părul negru si buzele
Aprinse, ce nu mi-au şoptit
Vreodată destule amintiri şi vise,
Ce să mă ţină prins pe-un alt meleag,
De care acum mi-e dor.

Renunţ şi-ţi rup oasele notelor,
Ce dansau pe hârtie asemeni ţie,
Pe când dansai prin gândul meu,
Gândind departe la visul tău,
O, visul meu.

Şi renunţ şi-mi i-au înapoi versurile
Ce ţi le-am dedicat, veneră,
Inclusiv cele nededicate încă
Şi le aprind şi le sting in petrol.

Aşa că arzi, tu, dulce amintire,
Ce mai mult de o Cenuşăreasă nu vei fi,
Arzi căci eu renunţ să mai sper la tine
Şi la tot ce-nseamnă pentru mine,
Un vis de-o lună şi-o noapte...

Şi totuşi mi-ar plăcea sa te mai vad odată
Printre ideile ce-mi stau grămadă
Întinse, din inimă până-n stradă,
Blocând soarele steagul sa mi-l vadă.

29.Noi.2011

Aşa visăm noi

Aşa visăm noi pe pământ,
Că ne desprindem din văzduh,
Asemeni unor stele îngheţate
Ce nu se tem a se-atinge
Şi a crea scântei şi flori,
Flori de foc şi comete,
Chiar de ştiu că vor sfârşi
în balta prea des împrăştiată
De mulţimea ce odată
Se lăsa de ele călcată.

15.Noi.2011